Astăzi este ziua de naștere a Deliei. Mesajul transmis de Antonia a stârnit amuzamentul tuturor

Delia împlinește astăzi 37 de ani, iar cu această ocazie, prietena ei, Antonia i-a transmis un mesaj amuzant pe contul de socializare.

Cele două se înțeleg de minune și petrec timpul liber împreună. Antonia i-a transmis un mesaj special, prin intermediul unei postări pe o rețea de socializare, la care a atașat și o fotografie. „La mulți ani, divo! Te iubesc precum un copil gras iubește prăjiturile”, i-a transmis Antonia Deliei.

Delia vrea detergent de vase de ziua ei! Cântăreață are o listă de dorințe pe măsura nonconformismului său. Azi face 37 de ani și colegii știu că trebuie să treacă nu pe la vreun magazin de lux, ci pe la supermarket ca să-i ia cadou. Delia își aniversează ziua de naștere la filmările celui de-al șaselea sezon „iUmor’ și le-a spus colegilor săi jurați exact ce cadouri așteaptă: „Mi-aș dori lucruri folositoare. Am nevoie de dresuri de scenă, cosmetice, apă micelară, dischete demachiante, bețișoare demachiante, tratamente de păr, iar parfumurile mă bucură mereu. Puteți să îmi luați peruci, pentru că le și colecționez, sau șepci, bonete, pălării cu borul mare, amplu și foarte drept. Ce nu mai am eu și nu îmi place să cumpăr: detergent de vase, un ceainic inteligent sau măcar să fie drăguț. Primesc și vitamina C, magneziu și alte suplimente pe care trebuie să le ia un om sănătos”.
libertatea.ro

img CINCI celebrități care le-au făcut copiilor cont pe Instagram Copiii vedetelor sunt obișnuiți de mici cu lumina reflectoarelor. Unii dintre ei se bucură de popularitate… img FOTO HOT | Irina Rimes s-a fotografiat din nou fără sutien și a încins Instagram-ul Irina Rimes este una dintre cele mai îndrăgite artiste de la noi, dar și de pe Prut și nu prea postează… img Charlize Theron, șocant de singură și de sinceră. Vedeta, comparată cu un taxi: „Încă am beculețul aprins!“ Actrița confirmă că își caută un iubit după ce a mărturisit că este șocant de singură și se… img Andreea Bălan și-a dus fetița la grădiniță. „A luat-o George pe sus cu urlete şi ţipete” Fetița Andreei Bălan a crescut, așa că Ella a mers pentru prima oară la grădiniță. img Cine stă în spatele succesului muzical al celor mai talentați copii și adolescenți din România Au producții care au intrat direct in Trending și aici ne referim la serialul „Lara” care o are… img Premieră medicală. S-a născut primul copil conceput de trei părinți BBC anunță că primul copil conceput de trei părinți a venit pe lume. Cercetătorii din Grecia și… img Oana Zăvoranu, aproape goală la 45 de ani. Cum se menține vedeta în formă! FOTO Oana Zăvoranu și-a surprins fanii cu o fotografie postată pe contul de socializare, în care apare… img Ashley Judd a ascuns un secret teribil: Vedeta a făcut un avort după ce a fost violată. Dacă păstra copilul, legea o obliga să-l crească cu agresorul Actrița a dezvăluit că a decis să avorteze după ce a fost violată pentru că legea ar fi obligat-o… img Fericitul Eddie Murphy: Are 10 copii și o iubită cu 19 ani mai tânără care arată senzațional după ce a născut Paige Butcher are o siluetă fără cusur la cinci luni după ce a născut al zecelea copil al starului. img Fiica lui Eminem, influencer în bikini: Hailie Scott Mathers trăiește viața din plin la 23 de ani Fiica celebrului rapper are 1,5 milioane de admiratori pe Instagram și știe bine ce vor oamenii să… img Angelina Jolie, o mamă singură care se descurcă cu 6 copii: Le face toate nazurile, dar le cere să învețe și să se poarte frumos Vedeta are grijă ca toți cei șase copii să fie fericiți. Le face toate poftele, dar se asigură că… img INCREDIBIL ce i s-a întâmplat unei interprete de la noi! FOTO Interpreta Cristina Scarlat se pare că a început ziua cu ghinion. img Trupa Spice Girls anulează turneul mondial după declarațiile lui Mel B privind aventura cu Geri Membrele trupei Spice Girls au anulat turneul mondial pe care trebuiau să-l susțină începând din… img Nicoleta Nucă și Vescan, filmați împreună. „O apreciez de mult timp” VIDEO Nicoleta Nucă revine cu single-ul „Tăcerea” în colaborare cu Vescan, cu un puternic mesaj de dragoste,… img Prinţul Harry și Meghan Markle, vânați cu drone în propria curte la doar o zi după ce s-au mutat O persoană care trecea, sâmbătă, prin apropierea noii locuințe a ducilor de Sussex a fotografiat… img Cum a fost poreclită Meghan Markle de angajații săi De când a soția Prințului Harry, viața și caracterul lui Meghan Markle au fost îndelung dezbătute.… img Aprilie, cea mai bună lună din an pentru aceste trei zodii. Vor avea parte de tot ce își doresc Aprilie este cea mai bună lună din an pentru trei zodii. Este momentul în care acești nativi vor ieși… img Vlad "Păcală" Burac a avut parte de un mic dejun de vis de 1 aprilie. Vezi care au fost ingredientele pregătite de Tatiana Plăcintă Veselie mare în platoul Canal 3. Prezentatorii de ştiri şi-au făcut de cap, în direct. img Zodii care preferă parteneri mai în vârstă. Află care sunt! Diferenţa de vârstă dintre parteneri este des întâlnită şi nu este nimic de judecat în asta! img Complimente peste complimente pentru Ileana Lazariuc. A cucerit internetul cu o simplă fotografie Frumusețea Ilenei Lazariuc cucerește pe toată lumea. La o simplă fotografie, vedeta a primit numeroase…
Mai multe