Lisa Sheridan a murit. Actrița celebră din serialul CSI: Miami s-a stins la 44 de ani

Actrița americană Lisa Sheridan a fost găsită moartă în casa ei din New Orleans. Vestea morții a fost confirmată de impresarul artistei. Lisa Sheridan, celebră pentru rolul din serialul CSI: Miami și din filmul „Invasion”, s-a stins din viață la vârsta de 44 de ani. Actrița a fost găsită fără suflare în casa ei din locuința ei din New Orleans. „Cu toții au iubit-o pe Lisa foarte mult și suntem devastați pentru că am pierdut-o. A trecut în neființă luni dimineață, acasă, în apartamentul ei din New Orleans. Așteptăm expertiza legiștilor pentru a afla cauza morții”, a declarat Mitch Clem, impresarul actriței, pentru revista People, citată de The Sun.
Clem a dezmințit zvonurile potrivit cărora Lisa Sheridan s-ar fi sinucis. „Familia a confirma fără echivoc faptul că nu este o sinucidere. Orice acuzație care susține contrariul este 100 la sută nefondată”, a adăugat impresarul, pentru sursa citată.

Lisa Sheridan, alături de actorul Eddie Cibrian, în serialul „Invasion”

North Photo Lisa Sheridan a fost logodită cu actorul Ron Livingston care a jucat în serialul „Sex And The City” sau în spectacolul „Catch Fire And Scandal”, difuzat de platforma video Netflix. Îndoliatm, cineastul Michael Dunaway a spus că Lisa a fost „sufletul său pereche” care a avut parte de „experiențe nefericite în ultimii ani”. „Îmi spunea că sunt Fratele cel Mare (…) Am cunoscut-o pe Lisa, în urmă cu 30 de ani, pe când ea avea 14 ani. Am devenit foarte apropiați, cu adevărat suflete pereche din primul minut (…)”, a scris Michael Dunaway, într-un mesaj publicat pe Instagram.

libertatea.ro

img Drama unui tată celebru. Fiul lui Michael Douglas își injecta droguri de trei ori pe oră: „Am crezut că o să-l pierd“ Fiul lui Michael Douglas era dependent de droguri și a stat șapte ani la închisoare. El și-a schimbat… img Nicole Kidman, alături de nepoata ei de 21 de ani: Frumusețea e în gene! Nicole Kidman are o nepoată care îi seamănă și care îi calcă pe urme: Lucia Hawley (21 de ani)… img Madonna a vrut să dea 20 mil. $ unui bărbat celebru ca să-i facă un copil Madonna i-ar fi făcut o ofertă interesantă cu Dennis Rodman în anii ’90. Dacă fostul baschetbalist… img Megan Fox își încurajează fiul de 6 ani să poarte rochii Megan Fox își încurajează fiul să fie el însuși. Actrița, în vârstă de 33 de ani, a fost invitată… img Boala care o macină pe Kim Kardashian: „Cineva trebuia să mă îmbrace. Durerea era insuportabilă” Kim Kardashian a vorbit sincer despre psoriazis, boala autoimună cu care se luptă de mai mulți ani.… img TOP 18 cele mai scunde vedete feminine de la Hollywood Chiar dacă pot schimba orice la aspectul lor, ceea ce nu se poate modifica este...înălțimea. De fiecare… img TOP ZECE vedete care au cele mai CIUDATE animale de companie Cu toții știm că cel mai bun prieten al omului este câinele, doar că unele vedete vor să ne arate… img Demi Moore, amintiri dureroase despre violul care a marcat-o pe viață: Mama ei a vândut-o pentru 500 de dolari Vedeta a dezvăluit că la 15 ani a fost violată de un bărbat care i-a dat apoi 500 de dolari mamei… img Marele regret pe care îl are Brad Pitt: „N-am reușit să trăiesc o viață interesantă“ Starul în vârstă de 55 de ani a mărturisit că și-ar fi dorit să aibă o viață la fel de interesantă… img 22 de camere, 7 șeminee și piscină acoperită: Cum arată casa de vis pe care Michael Douglas și Catherine Zeta Jones au dat 4,5 milioane de dolari Cele două vedete au cumpărat o proprietate de lux de la marginea New York-ului. Casa construită în… img La 49 de ani, Naomi Campbell e la fel de sexy ca la 20: A arătat impecabil într-o rochie transparentă la Gala Fashion for Relief Unele celebrități par să nu îmbătrânească niciodată. Printre acestea se numără și fostul supermodel… img În memoria lui Robin Williams: Mesajul care a devenit viral pe Facebook Dispariția atât de tristă a lui Robin Williams a atras în cel mai crud mod atenția asupra efectelor… img Madonna, reguli dure pentru fanii prezenți la concerte Turneul "Madam X", care promovează cel mai recent album al Madonnei, a fost anunțat drept un turneul… img Top cele mai CIUDATE lucruri pe care le-au făcut vedetele de-a lungul timpului Singurele persoane care îşi permit orice lucru, la care unii nici nu îndrăznesc să viseze sunt vedetele.… img Matthew McConaughey, proful pe care ți l-ai dori la facultate: Starul va preda la Universitatea din Texas Vești bune pentru studenți: actorul va fi, din toamnă, profesor deplin la Universitatea din Texas. img Cele mai politicoase 6 zodii. Îi tratează întotdeauna cu respect pe ceilalți Politețea nu înseamnă să fii fals sau lingușitor, ci să ai bunele maniere și să îi tratezi pe… img Brigitte Macron își neagă vârsta după operația estetică: Prima Doamnă a Franței, în jeanși și pantofi sport - FOTO La 66 de ani, soția președintelui francez Emmanuel Macron face tot posibilul pentru a arăta mai tânără.… img Au fost anunțate cele mai bine plătite artiste ale anului. Uite cine este pe listă! Recent, au fost desemnate cel mai bine plătite artiste din industria muzicală în anul 2019, iar printre… img Delia, mai sinceră ca niciodată. Artista a declarat de ce nu vrea să devină mămică Delia este o artistă excentrică și care are un program foarte încărcat. Atunci când găsește puțin… img Andra împlinește astăzi 33 de ani. Ce mesaj a transmis artista! FOTO Binecunoscuta cântăreță Andra împlinește 33 de ani. Vedeta a transmis un mesaj de ziua sa de naștere.
Mai multe