Mama are 64 de ani, fiica ei are 34 și toată lumea le crede surori. Secretul frumuseții unei femei care arată fabulos

Să ajungi la 64 de ani și să arăți ca la 30 - orice femeie își dorește așa ceva. Angela Paul, model și consultant în domeniul relațiilor, pare mult mai tânără și oamenii cred că și-a făcut operații estetice. 
Femeia care locuiește în California spune că aspectul său tineresc se datorează stilului său de viață super-sănătos. După ce în tinerețe a fost diagnosticată cu lupus, ea a decis să aibă mai multă grijă de sănătatea sa și spune că măsurile pe care le-a adoptat au ajutat-o să atenueze simptomele bolii fără medicamente, folosind, în schimb, meditația, exercițiile fizice, nutriția și sănătatea mentală, relatează Daily Mail. Acum, la aproape 65 de ani, Angela spune că i se întâmplă des să fie luată drept sora fiicei sale și este complimentată de bărbați care au jumătate din vârsta sa, relatează Daily Mail.

La 20 de ani, doctorii i-au spus că are lupus eritematos, o afecțiune pe termen lung care provoacă inflamații în organe și pe piele. După ce și-a schimbat stilul de viață, când avea 30 de ani, Angela a născut-o pe Arielle, acum ea însăși în vârstă de 34 de ani, și și-a dedicat anii următori creșterii fiicei sale și călătoriilor cu soțul ei, Alan (69 de ani).

"Chiar nu-i niciun secret în a îmbătrâni cu grație la 64 de ani; genetica ajută, dar mai mult decât asta stilul de viață este o bună predicție a felului în care o să îmbătrânești"
, a explicat ea. "Pentru mine, să îmbătrânesc frumos a fost un scop de o viață. Am început să am grijă de mine când eram model, cu atenție asupra nutriției, exercițiilor, meditației și concentrării mentale. Cu cât începi mai devreme să ai grijă de tine, cu atât vei avea rezultate mai bune mai târziu în viață", a adăugat femeia.

Ea a povestit că boala i-a schimbat existența: "La 20 de ani mă simțeam plină de viață, dar am fost diagnosticată cu lupus și din fericire am reușit să mă tratez fără să iau medicamente.

 

Dar a fost o trezire care m-a făcut să-mi schimb semnificativ viața. După acest diagnostic, practicarea meditației și regulile de îngrijire disciplinată au devenit temelia vieții mele."

Angela pune aspectul ei tânăr și pe seama zestrei genetice pe care a moștenit-o de la mama sa, dar mai sunt și alți factori care o avantajează: "Am crescut în Anglia, unde ploua mult și nu am fost mult expusă la soare, ceea ce chiar e un lucru foarte bun. N-am fumat niciodată și întotdeauna am dormit bine. Pentru mine, somnul este cel mai important ajutor în materie de sănătate și de frumusețe."

"Ca model, știam mereu care sunt beneficiile îngrijirii pielii - să te ferești de soare și folosește cele mai bune și cele mai eficiente produse de înfrumusețare. Îmi place să fac exerciții, au devenit o parte din programul meu de îngrijire, dar cred că cel mai mult drumul meu spre îmbătrânirea sănătoasă s-a îmbunătățit considerabil prin practicarea meditației", a mai spus ea.

În privința dietei, Angela spune din capul locului că a eliminat carnea și se simte foarte bine: "N-am mâncat deloc carne de porc sau de pasăre în ultimii 38 de ani, dar îmi plac peștele și sushi. 

Mănânc cât se poate de sănătos și prefer mai multe mese mici pe zi, e mai ușor pentru digestie. Consum un avocado pe zi, beau ghimbir proaspăt cu lămâie dimineața, imediat după ce mă trezesc și mă limitez la o singură cafea pe zi, înainte de amiază. Nu beau mult alcool, prefer o vodcă mică decât vin, pentru că e mai curată și are mai puțin zahăr. Acesta a fost stilul meu de viață decenii la rând."

eva.ro

img Andra împlinește astăzi 33 de ani. Ce mesaj a transmis artista! FOTO Binecunoscuta cântăreță Andra împlinește 33 de ani. Vedeta a transmis un mesaj de ziua sa de naștere. img Trupa Lemonique va concerta la Afterhills 2019 Lemonique vine cu un anunț uimitor. Trupa face parte din line-up-ul festivalului de muzică Afterhills… img Lady Gaga a fost violată. Uite ce de a declarat artista despre asta! Lady Gaga a trecut prin momente oribile acum 13 ani, atunci când a fost violată. Artista nu a avut curaj… img OMG | Uite cât timp a filmat Kit Harrington ultima scenă din Game of Thrones! OMG | Uite cât timp a filmat Kit Harrington ultima scenă din Game of Thrones! img Sărbătoare în familia prezentatoarei Veronica Ghimp Deineco! Vezi FOTO în EXCLUSIVITATE Sărbătoare frumoasă în familia prezentatoarei TV Veronica Ghimp Deineco! img Piesa care îi va face să plângă pe toți îndrăgostiții! Ascultă "Leto", noul single Lemonique - VIDEO Când ești îndrăgostit, trăiești fiecare moment mult mai intens și te gândești la persoană dragă… img Femeile de top ale horoscopului. Cele mai remarcabile zodii Înţelepciunea femeilor este cunoscută tuturor şi lumea nu ar mai fi la fel fără ele. Prezenţa unei… img ȘASE staruri de la Hollywood care au origini românești Unele lucruri coincid atât de bine, încât te fac să exclami: ”Ce mică e lumea!” Și chiar așa… img Mama are 64 de ani, fiica ei are 34 și toată lumea le crede surori. Secretul frumuseții unei femei care arată fabulos La 20 de ani a fost diagnosticată cu lupus și a trebuit să-și schimbe dieta. Acum arată atât de… img Acasă la Rihanna: Cât costă chiria în vila superbă pe care vedeta o are la Hollywood Vila cu trei etaje pe care Rihanna o deține în Hollywood Hills face toți banii. Chiria pe un an costă… img Miley Cyrus rupe tăcerea după despărțirea de Liam Hemsworth: „Schimbarea e inevitabilă“ Vedeta a scris pe Instagram că despărțirea de soțul său este o etapă a evoluției. Ea a fost fotografiată… img Simona Halep, mesaj pentru iubitul ei? „Sunt îndrăgostită nebunește de tine!” FOTO Simona Halep (4 WTA, 27 de ani) nu e în cea mai bună formă, însă din punct de vedere sentimental… img Un tată a făcut amor cu soţia fiului său, pe bancheta din spate a maşinii: ”O iubesc şi mi-aş lăsa soţia pentru ea!” Un bărbat în vârstă de 46 de ani a mărturisit că trăieşte momente de coşmar după ce a făcut… img EXCLUSIV Andreea Marin: "Sunt de 3 ani cu un om minunat, cu care vreau să merg cale lungă împreună" VIDEO Invitată la "E OK să fii vedetă?", vedeta de televiziune a vorbit deschis despre viaţa de familie.… img Delia, imagini incendiare în cel mai nou videoclip, “Dragoste cu dinţi”. Galerie foto Delia revine în atenţia publicului cu o nouă piesă, “Dragoste cu dinţi” şi un nou videoclip… img FOTO | Acestea sunt cuplurile anului 2019 S-au iubit, s-au logodit şi acum fac pregătiri de nuntă. Mai multe cupluri celebre din showbiz ne fac… img EA este Penelope Cruz de Moldova! Uite ce asemănare uluitoare! FOTO în articol Olga Cebănică este o tânără originară din Republica Moldova, care din păcate ca mulți alți tineri… img Apartamente exclusiviste în Chișinău: complexele preferate de vedete De obicei vedetele și tinerii aleg să se mute în cele mai noi complexe locative din Chișinău. Pe… img Miss Moldova 2015 a părăsit show-ul Dom-2 Moldoveanca Anastasia Iacub a plecat de la show-ul televizat Dom-2, după ce s-a aflat la proiect mai… img Moment emoționant la concertul lui Robbie Williams. Artistul a cântat cu tatăl său pe scena de la Untold Fanii lui Robbie Williams și ai festivalului Untold au avut parte de o surpriză de zile mari din partea…
Mai multe