OMG! Justin Bieber și-a anulat nunta. Iată care este motivul!

Deși plănuiau o nuntă ca-n povești, după 3 amânări, Justin și Hailey au hotărât că e mai bine să pună totul pe hold, pe termen nelimitat. Motivul? Starea de sănătate a artistului canadian.

Justin Bieber a recunoscut în urmă cu câteva săptămâni că trece prin cea mai dificilă perioadă a vieții lui şi le-a spus fanilor să se roage pentru el, într-un mesaj postat pe Instagram, în care explica că se luptă cu depresia și anxietatea. O sursă apropiată cuplului a declarat pentru revista People: ”Până la urmă, vor avea și o nuntă, doar că nu este prioritatea lor chiar acum. Nu au trimis invitații cu altă dată. Vor aștepta până când Justin se va simți mai bine și va fi încântat să-și planifice nunta”.

Faptul că a devenit faimos la o vârstă atât de fragedă a avut un impact negativ asupra sănătătii mintale a lui Justin. A recunoscut-o chiar el, într-un interviu pentru Vogue: ”Credeam că oamenii mă iubesc, că eu sunt cel mai tare. Credeam sincer asta. Am devenit foarte încrezut și arogant. Purtam ochelari de soare în interior... M-am surprins făcând lucruri de care mi-e rușine, am fost promiscuu și toate cele, și cred că am început să iau Xanax pentru că îmi era atât de rușine”.

myzutv.ro 

img Horoscop 25 iunie. Zodia care astăzi este pusă pe ceartă Horoscop 25 iunie. Tensiunea plutește în aer astăzi, iar multe zodii vor fi luate de val și vor arunca… img Cu cine s-a iubit Cătălin Măruță înainte de Andra. FOTO Cătălin Măruță și Andra formează unul dintre cele mai îndrăgite și apreciate cupluri din lumea… img Prima reacție a Andrei după ce a fost înlocuită din juriul de la Vocea României: „Este cea mai bună decizie acum!” După ce Pro TV a anunțat că întoarcerea lui Horia Brenciu în juriul Vocii României în locul Andrei,… img Horoscop 24 iunie. Celor născuți în această zodie li se va face, în sfârșit, dreptate Horoscop 24 iunie. Încă de la începutul săptămânii, zodiile vor avea de rezolvat o mulțime de probleme.… img Inima lui Edith Gonzalez s-a oprit de două ori. Prima dată medicii au salvat-o, dar a doua oară a renunțat să mai lupte pentru viață. Ultimele imagini cu ea în viață Edith Gonzalez devenise foarte fragilă și era într-o stare foarte delicată, drept dovadă stau și… img Angelina Jolie și Keanu Reeves sunt împreună? Cei doi ar avea o relație secretă Angelina Jolie și Keanu Reeves sunt împreună? Aceasta este întrebarea care răsună pe buzele tuturor… img Andreea Bălan a impresionat-o pe Iulia Albu. Ce a spus fashion-editorul despre cântăreață Cântăreața Andreea Bălan a impresionat-o pe Iulia Albu, care a lăudat-o pentru ținuta pe care a… img Amănuntul neștiut despre Oana Zăvoranu. „Mă ia cu nervi, depresie și ciufuteală” | FOTO Oana Zăvoranu le-a dezvăluit fanilor ei de pe rețelele de socializare că este meteo dependentă. Vedeta… img Daniela Gyorfi nu mai vrea operații estetice. „Poate să îmi cadă sânii până la genunchi” Daniela Gyorfi nu vrea să mai apeleze la nicio intervenție chirurgicală. Deși sânii prea mari îi… img Ioana Ginghină și Alexandru Papadopol au depus actele de divorț. „Alexandru a vrut să renunț la numele lui, ceea ce intenționam oricum” Ioana Ginghină și Alexandru Papadopol au demarat procedurile pentru despărțire și în acte, după… img Horoscop 20 iunie. 2 zodii au parte de evenimente care le vor tulbura Horoscop 20 iunie. Pentru nativii din mai multe zodii, ziua de azi vine cu conștientizarea faptului că… img Cât de mult sex trebuie să faci săptămânal Sexul și sănătatea merg mână în mână, iar asta n-ar trebui să mai surprindă pe nimeni – studiile… img Care este de fapt relația dintre Violeta și iubitul Andreei Marin. Vedeta a spus adevărul Adrian Brâncoveanu locuiește alături de Andreea Marin și fiica vedetei, de aproape un an de zile. img Horoscop 19 iunie. Zodia care va primi vestea pe care o aștepta de multă vreme Horoscop 19 iunie. Este o zi plină de evenimente importante pentru nativii din majoritatea zodiilor.… img Laura Cosoi s-a întors pe platourile de filmare. „Uneori mi se face tare dor” După o perioadă în care a stat alături de fetița ei, Rita, Laura Cosoi se întoarce pe platourile… img Anunțul făcut de Andreea Bălan i-a luat pe toți prin surprindere. „Gata dragilor, mă las de muzică” De când a devenit mamă, Andreea Bălan petrece mai mult timp în bucătărie, unde prepară diverse… img Ce mesaj cutremurător a scris fiica lui Edith Gonzalez după moartea mamei sale Constanza, fiica de 14 ani a regretatei actrițe mexicane Edith Gonzalez, a transmis un mesaj cutremurător… img Indemnizaţia pentru copii de 200 de lei se amână. Deputaţii ACUM-PSRM nu au inclus proiectul pe ordinea de zi a Parlamentului Indemnizaţia pentru copii a câte 200 de lei pe lună se amână. img Adela Popescu a fost criticată pentru felul în care s-a îmbrăcat. „Sacoul ăla e cu 3 numere mai mare” Adela Popescu s-a afișat pe contul de socializare, într-o ținută spectaculoasă, care a fost însă… img Care este cea mai mare greșeală făcută de Oana Zăvoranu. Le-a spus tuturor, fără nicio reținere Oana Zăvoranu a fost întotdeauna o persoană deschisă și nu a ezitat să răspundă provocărilor.
Mai multe