OPT cupluri de celebrități care s-au logodit de la începutul anului

 Chiar dacă lucrurile n-au stat dintotdeauna așa roz pentru ei, cel puțin din punct de vedere amoros, vedete precum Justin Bieber, Ariana Grande sau Ed Sheeran pot spune că și-au găsit liniștea.

Iată care sunt cuplurile care s-au logodit în 2018!

Markus Schulz & Adina Butar - după o relație de 5 ani, celebrul DJ i-a dat inelul de logodnă chiar pe scenă, în fața a mii se oameni, în noaptea de Revelion.

Britney Spears & Sam Asghari - La 36 de ani, artista s-a căsătorit de două ori, a divorțat tot de atâtea, a pierdut probabil șirul bărbaților cu care a fost logodită, iar acum e convinsă că trebuie să-și încerce din nou norocul.

Ed Sheeran & Cherry Seaborn - ”Am zis hai să renunțăm la joburile noastre și să petrecem un an împreună. Așa am făcut, am călătorit și am stat zi de zi împreună, timp de un an, ne-am consolidat relația. N-am fost niciodată mai fericit, mai relaxat, mai inspirat. Simt că lucrurile s-au așezat, pentru că le-am dat timp”.

Ariana Grande & Pete Davidson - câteva săptămâni de relație au fost suficiente cât să-și dea seama că sunt făcuți unul pentru celălalt și că viitorul lor este împreună. 

Chance the Rapper - și-a cerut iubita de soție chiar la petrecerea de Ziua Americii, 4 iulie.

 

Justin Bieber & Hailey Baldwin - la doar o lună de când au reluat relația, Biebs a cerut-o în căsătorie pe Hailey Baldwin, într-un restaurant din Bahamas.

Nick Jonas & Priyanka Chopra - dovedesc că diferența de vârstă nu contează. Deși ea este mai mare decât el cu 10 ani, Nick și Priyanka se îndreaptă cu pași repezi spre altar.

myzutv.ro

img Premieră în viața Nicoletei Nucă. „Am căzut de câteva ori cu fundul de pământ, m-am enervat” Cântăreața Nicoleta Nucă a avut parte de prima sa experiență pe schiuri. Artista a povestit prin… img OMG! Rihanna și-a dat tatăl în judecată. De la ce a pornit totul Tatăl Rihannei se folosește de numele brand-ului ei, pentru a-i păcăli pe oameni. Cel puțin asta… img Victoria Beckham folosește o cremă de față făcută din propriul ei sânge! Cât costă tratamentul Fosta membră Spice Girls a dezvălui pe contul ei de Instagram Stories că a apelat la Dr. Barbara Sturm,… img Vezi cu ce se ocupă cele mai sexy modele de la noi, când se plictisesc! Anastasia Fotachi, Adela Prisăcari și Viorela Dimici îşi fac de cap în maşină (Video) Dacă alţii preferă să se plictisească şi poate nu au ideie cum s-ar putea izbăvi de asta, Anastasia,… img Logodnicul Tatianei Spînu a devenit vedetă peste noapte datorită curajului şi patriotismului său! VIDEO Logodnicul Tatianei Spînu a devenit vedetă peste noapte datorită unui filmulţ video, vdevenit viral… img WOW! Cleopatra Stratan a lansat o nouă melodie. VEZI cât de sexy apare în noul VIDEOCLIP (VIDEO) Tânăra interpretă Cleopatra Stratan continuă să-şi surprindă fanii cu noi lansări. Ea a scos recent… img Fiica Victoriei Beckham își face tratamente faciale la 7 ani De obicei, cele mai multe femei încep să apeleze la tratamentele faciale realizate în saloanele de… img Nicole Kidman ne arată obrazul: Cum reușește vedeta să arate perfect la 51 de ani Actrița australiană și-a arătat chipul fără riduri într-un selfie postat pe Instagram după gala… img Picioare lungi și pieptul înainte: Jennifer Lopez arată ireal la 49 de ani - FOTO Vedeta își pune în evidență toate atributele fizice într-un pictorial superb. img Mary Austin, femeia pe care Freddie Mercury a iubit-o nebunește, a făcut o avere de pe urma filmului „Bohemian Rhapsody” Marie Austin, femeia despre care celebrul Freddie Mercury a spus că este iubirea vieții lui, va câștiga… img Critics’ Choice Awards 2019: Lady Gaga a obținut un premiu important în perspectiva Oscarurilor Cea de-a 24-a gală a Critics’ Choice Awards, considerată indicatorul cu cel mai mare nivel de acurateţe… img Radu Vâlcan și-a pozat soția nemachiată și a făcut imaginea publică. Ce i-a spus Adela Popescu Lovită de nostalgie, Adela Popescu a publicat pe contul de socializare o imagine realizată în urmă… img Bodyguardul lui Meghan Markle și-a dat demisia după doar șase luni de lucrat pentru ducesă Un ofițer de poliție de top și-a dat demisia din Scotland Yard și a renunțat la postul de șef al… img Sandra Bullock, tratament ”penis facial” împotriva ridurilor Are 54 de ani și a revenit în atenția fanilor datorită filmului Bird Box. Cu această ocazie, fanii… img Adela Popescu și Radu Vâlcan, mesaj la o lună de la nașterea celui de-al doilea copil: „Vă oblig frumos să nu veniți pe la noi” Radu Vâlcan și Adela Popescu nu se pot bucura în totalitate de nașterea celui de-al doilea fiu, care… img După ce a criticat-o Kate Middleton, Keira Knightley vorbeşte despre „provocările” de a fi mamă Acum câteva săptămâni, Keira Knightley susţinea vehement că nu e de acord cu maniera Ducesei de… img Nicky Minaj, dezvăluiri din intimitate. De câte ori pe noapte face sex! FOTO Nicky Minaj a oferit detalii din intimitate. Vedeta a dezvăluit de câte ori pe noapte întreține relații… img Ce funcție importantă i-a oferit regina Elisabeta a II-a ducesei de Sussex? A dovedit încă o dată că are încredere deplină în Meghan Markle Au existat o mulțime de zvonuri potrivit cărora Meghan Markle nu ar fi pe placul reginei Elisabeta a… img Andra a mărturisit cum a început relația cu soțul ei, Cătălin Măruță Andra și Cătălin Măruță formează unul dintre cele mai celebre și frumoase cupluri din showbiz-ul… img Fotomodelul Bar Refaeli are probleme mari cu legea Supermodelul israelian Bar Refaeli este suspectat de evaziune fiscală și riscă să fie pusă sub acuzare…
Mai multe